Viziune

 

viziune

 

OM România (Operaţiunea Mobilizatoare – filiala din România) este o organizaţie creştină non-guvernamentală care există cu scopul de a transforma vieţi şi comunităţi, aducând speranţă şi încurajare oamenilor din jur.

Familia lărgită OM (Operation Mobilization International) are ca viziune mobilizarea bisericilor creştine spre a fi o prezenţă plăcută nu doar prin slujbele bisericeşti, ci şi prin a ieşi în întâmpinarea nevoilor comunităţilor în moduri practice.

Cu această ţintă, organizăm diferite evenimente proiectate special pentru grupurile ţintă pe care le avem în vedere în diferite părţi ale lumii.

Caracterul internaţional şi interconfesional al organizaţiei noastre ne oferă o paletă largă de oportunităţi prin care să aducem o notă de culoare, de nou, de creativitate, de energie pozitivă, de avânt în locurile unde speranţa aproape a dispărut.